9 obiceiuri ce te ajută să ai o viață lungă

Nu-i așa că ți-ar plăcea să trăiești o viață lungă și sănătoasă? Stilul nostru de viață are un impact enorm asupra sănătății și a modului în care îmbătrânim, atât din punct de vedere mintal cât și fiziologic. Mai multe studii au arătat că adoptarea anumitor obiceiuri ne permit să avem o viață lungă mai sănătoasă și productivă, să arătăm mai tineri și să trăim mai mult.

Îmbătrânirea este o parte naturală și inevitabilă a vieții. Însă, anumite obiceiuri nesănătoase pot grăbi acest proces, ne pot împiedica să avem o viață lungă, afectându-ne sănătatea, făcându-ne să arătăm mai în vârstă decât suntem în realitate și scăzându-ne durata acesteia cu câțiva ani buni. Din fericire, toate aceste efecte negative pot fi contracarate prin adoptarea unor obiceiuri sănătoase, ce ne vor permite să ne simțim și să arătăm mai tineri și să fim sănătoși mereu. În următorul articol îți vom prezenta câteva dintre acest obiceiuri. Dacă vrei să ai o viață lungă și sănătoasă, citește în continuare!

Mănâncă sănătos pentru o viață lungă!



O dietă sănătoasă presupune moderație și varietate. Organismul tău are nevoie de câte puțin din toate, iar fiecare sursă de hrană are propriile sale calități. Deși unele alimente sunt mai recomandate decât altele, dacă vrei să fii sigur(ă) că mănânci bine, atunci trebuie să adopți o dietă bine echilibrată, ce conține toate elementele esențiale. Ai grijă să consumi alimente bogate în fibre, vitamine și minerale. În plus, nu uita că nu este sănătos să mănânci prea mult, în mod special dacă faci abuz de alimente bogate în grăsimi sau junk food.

Nu-ți neglija igiena personală!



Cu siguranță că știi deja că nu trebuie să-ți neglijezi igiena personală, ori altfel riști ca diverși patogeni să-ți afecteze sănătatea. Este foarte important să te speli foarte bine și să nu neglijezi nicio parte a corpului tău. De exemplu, zonele cele mai intime ale corpului tău necesită cea mai atentă îngrijire, la fel ca și mâinile și gura ta.

Adoptă o rutină de exerciții zilnice!



Mai multe studii au arătat că, pe lângă faptul că îți îmbunătățesc sănătatea fiziologică, exercițiile fizice îți îmbunătățesc și sănătatea mintală. Acestea au avut un impact foarte mare asupra modului în care noi interacționăm cu lumea noastră, motiv pentru care trebuie să facem un efort suplimentar pentru a ne îngriji corpul. Dacă vrem să avem o greutate ideală, o viață lungă și să fim sănătoși, trebuie să adoptăm o rutină de exerciții—poate părea greu, dar de fapt va fi foarte distractiv! Deci, uită de lift și urcă pe scări, ieși la plimbare, înoată, sari, dansează—fă orice fel de activitate fizică îți place!

Evită accidentele!



Deseori ni se întâmplă să ne accidentăm chiar la noi acasă, iar asemenea întâmplări, deși aparent inofensive, ne pot pune sănătatea în pericol. Însă, dacă evităm situațiile riscante, cerem ajutor atunci când avem de făcut o treabă ce presupune mult efort și suntem mereu cu ochii în patru, putem să ne apărăm împotriva acestor accidente ce ne-ar putea afecta sănătatea. Ai mereu grijă de tine!

Evită alcoolul și țigările!



Mulți tineri asociază consumul de alcool cu distracția. Însă, dacă începi să bei de la o vârstă fragedă, îți pui sănătatea în pericol, iar efectele negative pe care le vei resimți pe termen lung nu vor fi ușor de ameliorat și nu vei avea o viață lungă. Alcoolul este o substanță toxică ce provoacă dependență. Și fumatul este un obicei prost asemănător, pe care mulți oameni l-au adoptat în zilele noastre. Toate studiile au arătat că, fără doar și poate, tutunul ne pune în pericol sănătatea, deseori conducându-ne spre o moarte timpurie. Te sfătuim să eviți aceste vicii și, în schimb, să optezi pentru o viață sănătoasă.

Antrenează-ți mintea!



Asemenea corpului tău, și mintea ta trebuie antrenată dacă vrei ca aceasta să nu se deterioreze și să funcționeze perfect tot timpul. Nu este deloc greu să faci câteva exerciții mentale, cum ar fi cititul, puzzle-urile, scrisul sau meditația, iar toate acestea îți vor îmbunătății funcțiile mentale.

Bucură-te de timpul liber!



Dacă vrei să te simți mai tânăr(ă) și să ai o viață lungă, să-ți menții sănătatea și să te bucuri de o calitate a acesteia mai ridicată, este foarte important să înveți să te bucuri cu adevărat de timpul tău liber. Fă cea ce îți place și ce te relaxează: distrează-te cu prietenii sau familia, călătorește, du-te la un concert sau schimbă-ți rutina zilnică. Nu o să-ți menții niciodată sănătatea dacă nu înveți să te bucuri de viață!

Evită stresul!



În zilele noastre, majoritatea persoanelor suferă de o afecțiune legată de stres. Fie că e vorba de serviciu, propria casă sau tehnologia pe care o folosim în fiecare zi, totul ne poate face să ne simțim stresați, anxioși, deprimați și ne poate da multe stări negative ce ne vor dezechilibra psihic și emoțional.

Bea apă destulă!



Cu siguranță că știi deja că organismul tău este în mare parte alcătuit din apă. Astfel, dacă vrei să îți menții sănătatea, ai grijă să bei cel puțin doi litri de apă în fiecare zi—vei fi mereu hidratat(ă), iar pielea ta va avea un aspect mai tânăr. Apa are numeroase proprietăți benefice, deci nu subestima importanța acestui lichid atât de important care te ajută să ai o viață lungă!