Arterele înfundate – 5 remedii naturiste

Este esențial să îți menții arterele curate. Blocajul arterial nu are simptome vizibile și poate cauza daune majore.

Arterele înfundate reprezintă o problemă de sănătate frecventă în zilele noastre, fiind cauzată de acumularea plăcii ateromatoase la nivelul vaselor sanguine.

Mai exact, placa ateromatoasă înfundă arterele care transportă sânge către creier. Drept rezultat, circulația sângelui este restricționată, iar țesuturile și organele nu primesc oxigenul și nutrienții de care au nevoie.

Arterele înfundate pot cauza diverse complicații grave, printre care se numără hemoragiile cerebrale, infarctul sau boala coronariană. De fapt, specialiștii plasează această problemă în categoria „ucigașilor tăcuți”.

Complicațiile blocajelor arteriale sunt deseori lipsite de simptome vizibile sau confundate cu alte boli. Astfel, specialiștii întâmpină dificultăți în a diagnostica corect problema și a stabili un tratament adecvat.

Persoanele cu riscul cel mai ridicat de a avea arterele înfundate sunt fumătorii, cei cu un stil de viață sedentar și supraponderalii. Cu toate acestea, multe alte persoane pot avea arterele înfundate, inclusiv cei care suferă de diabet de tip 1 sau 2, de artrită sau de diverse infecții.

Vestea bună este că blocajele arteriale pot fi prevenite. Avem la dispoziție o mare varietate de nutrienți esențiali care ne pot ajuta să ne curățăm arterele.

5 tratamente pentru a remedia arterele înfundate



1. Lapte cu usturoi





Usturoiul conține substanțe sulfuroase și antioxidanți. Aceste elemente reduc nivelul de lipide acumulate pe pereții arterelor, lărgind vasele sanguine și stimulând circulația sângelui. O circulație sanguină adecvată permite țesuturilor să primească toți nutrienții și oxigenul de care au nevoie.

Ingrediente

• 3 căței de usturoi
• 1 cană (250 ml) de lapte

Mod de preparare

• Pisează usturoiul și pune-l într-o cratiță împreună cu laptele. Adu laptele la punctul de fierbere și amestecă constant, astfel încât preparatul să nu se ardă.
• Lasă laptele cu usturoi să se răcească. Bea acest preparat înainte de culcare pentru a curăța arterele înfundate.

2. Lapte auriu



În cadrul medicinei alternative, combinația de curcuma (turmeric), miere și lapte poartă numele de „lapte auriu”. Acest remediu are proprietăți antioxidante și antiinflamatoare.

Dacă este consumat în mod regulat, laptele auriu previne formarea cheagurilor de sânge și îmbunătățește circulația sanguină. Cu cât fluxul sanguin este mai normal, cu atât organismul poate să elimine mai ușor grăsimile și toxinele.

Un alt beneficiu al laptelui auriu este abilitatea sa de a reduce nivelul de colesterol „rău” și de a preveni rigidizarea pereților arteriali.

Ingrediente

• 1 linguriță (5 g) de curcuma măcinată
• 1 lingură (25 g) de miere
• 1 cană (200 ml) de lapte fierbinte

Mod de preparare

• Combină curcuma măcinată cu laptele fierbinte și îndulcește cu miere.
• Pentru a curăța arterele înfundate, bea lapte auriu o dată sau de două ori pe zi. Acest remediu trebuie consumat de cel puțin trei ori pe săptămână.

3. Remediu cu piper roșu





Piperul roșu (de Cayenne) conține o substanță numită capsaicină, ce previne oxidarea colesterolului „rău” la nivelul vaselor sanguine. De asemenea, acest ingredient conține antioxidanți ce luptă împotriva efectelor nocive ale radicalilor liberi, stimulează circulația sanguină și previn tulburările cardiace.

Ingrediente

• ½ linguriță (2 g) de piper roșu
• 1 cană (250 ml) de apă caldă

Mod de preparare

• Adu apa la punctul de fierbere și adaugă piperul roșu.
• Lasă să stea pentru câteva minute. Bea acest remediu de două ori pe zi.
• Pentru cele mai bune rezultate posibile, acest remediu trebuie administrat timp de două săptămâni.

4. Remediu cu ghimbir



Rădăcina de ghimbir constituie un remediu antiinflamator cu abilitatea de a stimula circulația sângelui și de a reduce oxidarea colesterolului „rău”. Compușii acestui ingredient reduc riscul blocajelor arteriale și previn daunele produse de oxidare, ambele probleme reprezentând cauze ale tulburărilor cardiace.

Ingrediente

• 1 linguriță (5 g) de ghimbir ras
• 1 cană de apă caldă

Mod de preparare

• Combină ghimbirul cu apă fierbinte. Lasă să infuzeze timp de cinci minute.
• Strecoară infuzia obținută și bea-o de trei ori pe zi.
• Bea aceeași cantitate de infuzie în fiecare zi, pentru cel puțin trei săptămâni.

5. Remediu cu semințe de in





Semințele de in reprezintă unul dintre cele mai bune remedii împotriva tulburărilor cardiace și a inflamațiilor. Acest beneficiu se datorează conținutului lor de acid alfa-linoleic, un acid gras care poate să curețe arterele înfundate și să prevină rigidizarea cauzată de oxidare.

Ingrediente

• 2 linguri (20 g) de semințe de in
• 1 cană (200 ml) de apă

Mod de preparare

• Combină semințele de in cu apă și lasă amestecul să stea peste noapte.
• Dimineața următoare, strecoară apa și bea-o înainte de micul dejun.
• Consumă acest remediu în fiecare zi, timp de o lună întreagă.

Te temi că sănătatea inimii tale este în pericol? Nu ezita să încerci oricare dintre remediile naturiste prezentate în acest articol. Dacă le consumi în mod regulat, vei evita bolile cardiace.