Coșurile: cauze și metode de prevenire

Coșurile nu sunt numai o problemă de ordin estetic. Acestea reprezintă și o modalitate prin care organismul elimină toxinele – substanțe nocive pe care organismul le elimină în mod natural prin porii pielii.

În acest articol îți explicăm care sunt cauzele apariției coșurilor și cum ne putem asigura că substanțele toxice sunt eliminate din corp în alte moduri.

Cum se detoxifică organismul?



Organismul caută întotdeauna să mențină un echilibru natural. Dacă înțelegem semnele și simptomele acestui proces, putem preveni numeroase probleme de sănătate.

În fiecare zi, corpul nostru acumulează toxine prin mai multe căi:

• Alimente dăunătoare (aditivi, alimente rafinate, prăjeli, grăsimi trans, zahăr alb, etc.)
• O digestie proastă
• Factori contaminanți (fum, poluanți, substanțe toxice)
• Băuturi alcoolice
• Produse cosmetice cu substanțe toxice în compoziție

În vederea unei funcționări corespunzătoare, corpul are la dispoziție mai multe organe ce elimină aceste toxine:

• Intestine
• Rinichi și vezică urinară
• Plămâni
• Piele

Cum putem purifica pielea?



Pielea elimină toxinele prin pori, prin intermediul transpirației sau prin formarea unor depozite mici de grăsime ce se transformă în coșuri, pete, acnee, etc. Rețineți că este de preferat să eliminăm aceste substanțe în orice mod, întrucât acestea pot ajunge să creeze chisturi sau tumori.

Însă cel mai bine este să încercăm să scăpăm de toxine în alte moduri. Principalele soluții sunt:

• Prevenirea pătrunderii toxinelor în corp
• Găsirea altor modalități de a le elimina din organism

Cum prevenim pătrunderea toxinelor în corp?



• Cumpără întotdeauna alimente naturale, neprocesate (evită alimentele deja gătite care se găsesc în comerț, semipreparatele, etc.) și prepară-le tu acasă.
• Optează pentru alimente ecologice oricând ai ocazia.
• Spală bine fructele și legumele și curăță-le de coajă dacă nu ești sigur că sunt cu adevărat curate.
• Evită aditivii alimentari de orice fel.
• Nu combina prea multe alimente diferite la aceeași masă.
• Tratează-ți problemele digestive (arsurile la stomac, refluxul acid, flatulența, etc.).
• Mănâncă încet și mestecă bine alimentele.
• Evită consumul de alcool și tutun.
• Evită contactul cu substanțe toxice (vopsele, lacuri, gaze, etc.).
• Instalează un sistem de purificare a aerului în locuința ta.
• Folosește întotdeauna produse cosmetice naturale sau preparate acasă, care să nu conțină petrol sau metale grele.



Ce alimente fac să apară coșurile?



Coșurile pot fi cauzate de anumite alimente, motiv pentru care trebuie să le reducem consumul sau să le eliminăm complet din dietă. Acestea sunt:

• Laptele și produsele lactate bogate în grăsimi (smântână, brânză, înghețată)
• Carnea roșie
• Cârnații și carnea afumată, mai ales cele foarte grase
• Ciocolata cu lapte (optează mai degrabă pentru ciocolata cu un conținut ridicat de cacao sau pentru ciocolata neagră)
• Grăsimile trans sau hidrogenate, cum ar fi margarina
• Anumite sosuri
• Prăjelile



Cum detoxificăm organismul?



Pentru a preveni apariția coșurilor și a altor probleme, trebuie să stimulăm eliminarea toxinelor din organism prin alte modalități:

• Încearcă să menții sănătatea intestinelor, prevenind constipația și tratând diareea frecventă.
• Îngrijește-ți ficatul și îmbunătățește-i funcționarea cu ajutorul ceaiurilor amărui (de armurariu, frunze de boldo, păpădie, anghinare).
• Stimulează acțiunea diuretică a rinichilor cu ceaiuri din rădăcină de brusture și coada-calului.
• Apelează în mod regulat la terapii de detoxifiere pe bază de uleiuri, tinctură tibetană de usturoi sau diete speciale.



Cum îngrijim pielea?



Este esențial să ne îngrijim pielea, astfel încât aceasta să elimine toxinele prin pori fără a se forma coșurile.

• O dată pe săptămână, aplică o mască exfoliantă adecvată tipului tău de ten care să conțină ingrediente naturale cum ar fi zahăr, sare sau bicarbonat de sodiu.
• O dată la zece sau cincisprezece zile, aplică o mască pe bază de argilă care absoarbe toxinele și oferă minerale ce hrănesc pielea.
• Folosește produse hidratante naturale și evită cremele artificiale, mai ales pe cele care conțin parafină.
• Pentru a elimina excesul de ulei de pe suprafața pielii, tamponeaz-o cu hârtie de orez, iar ocazional aplică gel de aloe vera.
• Evită să atingi coșurile. Aplică o picătură de ulei esențial de arbore de ceai și lasă-le să se usuce pentru a evita infectarea.