Curăță cuptorul cu produse naturale

Cuptorul este unul dintre cele mai murdare aparate electrocasnice, deoarece alimentele gătite în el lasă urme de grăsime pe pereții acestuia. Multe persoane doresc să afle cum pot curăța cuptorul într-un mod cât mai eficient, astfel încât grăsimea și alte resturi ce se acumulează pe interior să nu devină un mediu propice pentru reproducerea microbilor.

În ziua de azi există pe piață nenumărate produse destinate curățării cuptorului, dar acestea nu sunt întotdeauna cea mai bună alegere. Detergenții pentru cuptor conțin de obicei substanțe chimice toxice, ce sunt adesea ineficiente. Pentru a curăța cuptorul și a îndepărta orice urmă de grăsime, cel mai bine este să folosiți produse naturale.

Produsele naturale sunt o alegere foarte bună. În afară de faptul că sunt foarte eficiente pentru îndepărtarea grăsimii și a altor reziduri, acestea sunt și ecologice și nu poluează mediul. Iată câteva dintre cele mai bune substanțe naturale indicate pentru a curăța cuptorul.

Sare





Sarea poate fi folosită în mai multe feluri în bucătărie. Ieftină și la îndemâna oricui, aceasta poate fi foarte utilă dacă doriți un produs natural ce dezinfectează cuptorul.

Cum puteți folosi sarea pentru a curăța cuptorul?

Amestecați într-un vas 500 ml de apă și 250 de grame de sare. Stropiți pereții cuptorului cu această soluție, în special în zonele cu pete și stropi de grăsime, lăsați să acționeze 15 -20 de minute și ștergeți apoi cu un burete umed.

Însă, dacă folosiți această metodă, cuptorul nu va avea un miros tocmai plăcut. Pentru a-l îndepărta aveți nevoie de 500 ml de oțet de vin și 250 de grame de sare. Amestecați până la dizolvarea completă a sării și turnați soluția într-un flacon cu pulverizator. Stropiți pereții cuptorului și lăsați să acționeze câteva minute. Îndepărtați apoi mizeria cu un burete umed.

Lămâie





Lămâile au proprietăți antibacteriene și antiseptice foarte puternice și, de aceea, vă pot ajuta să scăpați de microbii ce se pot dezvolta în cuptorul murdar. În plus, mirosul proaspăt de lămâie va înlocui mirosul neplăcut, aceasta fiind foarte eficientă și la îndepărtarea grăsimilor.

Cum puteți curăța cuptorul cu lămâie?

În cazul în care doriți o metodă foarte ușoară de a curăța cuptorul, tăiați două lămâi în jumătate și stoarceți-le sucul. Turnați-l într-o cană și puneți-l în cuptorul setat la 250ºC pentru 30 de minute. Lăsați-l apoi să se răcească, scoateți vasul și ștergeți pereții cuptorului cu o lavetă.

Oțet





Oțetul este un alt produs natural foarte cunoscut pentru proprietățile sale de curățare. Pentru o eficacitate crescută, amestecați-l cu bicarbonat de sodiu. Veți obține o soluție foarte bună pentru curățarea cuptorului.

Cum puteți folosi oțetul pentru a curăța cuptorul?

Amestecați oțetul de mere cu bicarbonatul de sodiu și turnați soluția într-o sticla cu pulverizator. Stropiți pereții cuptorului cu acest lichid și setați apoi temperatura la 120°C pentru 10 minute. După răcire, îndepărtați mizeria cu un burete umed.

Bicarbonat de sodiu





Bicarbonatul de sodiu este un produs natural cu o mulțime de utilizări, atât în ​​bucătărie, cât și ca remediu natural. Ca produs de curățare, acesta este excelent pentru cuptor, pe care, cu ajutorul lui, îl puteți face să arate ca nou.

Cum puteți folosi bicarbonatul de sodiu pentru a curăța cuptorul?

Puneți bicarbonat de sodiu într-o cană cu apă. Turnați acest amestec într-o sticlă cu pulverizator și stropiți pereții cuptorului. Lăsați să acționeze peste noapte și ștergeți cuptorul a doua zi cu un burete.

Puteți amesteca și o ceașcă de bicarbonat de sodiu cu un pic de apă până se formează o pastă. Ștergeți pereții cuptorului cu o cârpă înmuiată în această cremă și lăsați să acționeze aproximativ 2 ore. Îndepărtați apoi murdăria cu un burete.