Durerile de oase: sfaturi și tratamente

Durerile de oase reprezintă o sensibilitate sau un disconfort caracteristic vârstelor înaintate, întrucât acestea sunt cauzate de carențe nutritive, fracturi și alte leziuni. Aceste dureri, ce devin din ce în ce mai frecvente, pot afecta unul sau mai multe oase din corp, dar apar în general în zona extremităților, la mâini, picioare și călcâie, printre altele.

Durerile de oase diferă de durerile musculare sau cele de articulare. Acestea apar mult mai rar decât durerile articulare. Pot fi cauzate de mai mulți factori, dar, din fericire, pot fi tratate cu succes.

Care sunt cauzele durerilor de oase?





• Copiii și adolescenții resimt de obicei aceste dureri în perioada de creștere.
• Mulți oameni sunt afectați atunci când suferă de răceală sau gripă.
• Osteoporoza este o cauză gravă care trebuie tratată de un specialist. În acest caz oasele sunt subnutrite, demineralizate și fragile.
• Osteomielita sau infecția oaselor.
• Insuficiența renală.
• Malnutriția.
• Hemoroizii și afecțiunile uterine.
• Menopauza, ce slăbește oasele și crește riscul de osteoporoză.
• Cancerul osos.
• Fracturi sau leziuni.
• Osteoartrita și artrita.
• Leucemia.
• Anemia.

Sfaturi pentru a trata durerile de oase


Indiferent de cauză, există anumite modalități de a ameliora această problemă și de a-ți îmbunătăți calitatea vieții.

Mănâncă mai sănătos

Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să-ți analizezi puțin dieta alimentară pentru a te asigura că este una sănătoasă, ce conține toți nutrienții esențiali. Pe cât posibil, încearcă să eviți consumul de grăsimi animale și să mănânci cât mai multe legume în stare crudă sau preparate la aburi. Evită zahărul și făina rafinată întrucât acestea demineralizează organismul, provocând un deficit de calciu la nivelul sistemului osos.

Combate constipația



Constipația poate provoca, de asemenea, dureri la nivelul oaselor. Dacă te confrunți cu această problemă, este important să o combați și să îți cureți intestinele. Consumă smoothie-uri de fructe sau mănâncă papaya, de exemplu.

Odihnește-te


Odihna este esențială pentru tratarea și prevenirea durerilor de oase. Este necesar să dormi 8 ore pe noapte și să eviți extenuarea fizică dacă resimți dureri la nivelul sistemului osos.

Suplimente nutritive

Dacă suferi de dureri de oase sau de alte probleme similare, mărește-ți aportul de calciu și de vitaminele A, D și C, fie folosind suplimente, fie prin intermediul alimentelor consumate. Citricele, morcovii, țelina, migdalele, nucile, semințele de chia și peștele sunt alimente pe care trebuie să le incluzi mai des în dietă.

Tehnici de relaxare



Stresul este strâns legat de durerile de oase. Este important să îți faci timp să te relaxezi și să folosești diverse tehnici de relaxare pentru a te elibera de emoțiile negative.

Remedii naturale pentru durerile de oase



Pe lângă recomandările de mai sus, poți să-ți notezi și o serie de remedii naturale care te ajută să ameliorezi aceste dureri.

Dietă specială

Dacă durerea este cauzată de o infecție, de artrită, de o gripă de lungă durată sau de obezitate, poți să urmezi o dietă specială timp de două zile pentru a combate această problemă. Dieta constă în a mânca doar ananas și struguri cu tot cu sâmburi și a-ți începe ziua cu două linguri de ulei de măsline extravirgin.

Este necesar să bei multă apă, iar după cele două zile să adopți o dietă alimentară sănătoasă care să includă legume proaspete, orez brun, pește, semințe de chia, drojdie de bere și diverse tipuri de lapte vegetal.

Ceai de ghimbir



Ghimbirul are proprietăți analgezice și antiinflamatorii ce ajută la ameliorarea durerilor de oase. Această plantă îmbunătățește sănătatea articulațiilor și stimulează eliberarea toxinelor, prevenind efectele negative ale acestora supra organismului. Fierbe o cană de apă și adaugă o linguriță de ghimbir ras. Lasă amestecul pe foc încă 5 minute. Bea acest ceai de trei ori pe zi.

Urzică

Această plantă are proprietăți diuretice care ajută la eliminarea lichidelor acumulate la nivelul articulațiilor, ce pot cauza dureri. Prepară un ceai din rădăcină uscată de urzică și bea de trei ori pe zi.

Suc care ameliorează durerile de oase

Acest suc ajută la ameliorarea durerilor de oase datorită conținutului său ridicat de calciu, vitamina A, B, C și E, magneziu și potasiu.

Ingrediente

• 8 căpșuni
• 2 linguri de suc de portocale
• 2/3 cană de lapte de soia

Instrucțiuni


Spală căpșunile și adaugă-le în blender împreună cu celelalte ingrediente. Amestecă-le bine și bea sucul fără să îl strecori.