Sânii lăsați – sfaturi și tratamente

Pentru a-ți menține sânii fermi și netezi, este esențial să efectuezi exerciții de întindere, să porți un sutien adecvat și să eviți acele obiceiuri nesănătoase care pot avea un impact negativ asupra acestora.

Indiferent de forma și mărimea lor, sânii sunt cu siguranță unul dintre cele mai proeminente și seducătoare atribute ale oricărei femei. Deși este firesc ca aceștia să-și piardă fermitatea în timp, multe persoane de sex feminin doresc să adopte obiceiuri sănătoase care să încetinească acest proces.

Pentru a satisface această nevoie, în zilele noastre avem la dispoziție numeroase produse, metode și proceduri chirurgicale pentru a remedia sânii lăsați. Din păcate, aceste variante sunt de obicei foarte costisitoare, fiind inaccesibile pentru multe dintre noi.

Veste bună este că putem încerca diverse tratamente naturiste pentru a ne tonifia sânii. În articolul de azi îți vom prezenta opt astfel de trucuri care, utilizate zilnic, te vor ajuta să eviți sânii lăsați. Citește în continuare și ia aminte!

8 sfaturi pentru a remedia sânii lăsați



1. Efectuează exerciții localizate





Antrenarea mușchilor din jurul bustului este una dintre cele mai bune metode de a preveni sânii lăsați. Deși există diverse exerciții care ne pot ajuta în acest scop, îți vom prezenta câteva dintre cele mai ușoare mișcări pe care le poți încerca:

Flotări

Flotările te ajută să-ți fortifici musculatura pieptului, ce este localizată sub bust. Acest exercițiu tonifică sânii și reduce nivelul de grăsime depus în țesuturile din jur.

Exerciții cu greutăți

Pe lângă faptul că fortifică bustul, exercițiile cu greutăți pot preveni lăsarea pielii de pe brațe. Ținând câte o ganteră în ambele mâini, efectuează diverse exerciții pentru 5-10 minute.

Exercițiu pentru tonifierea pieptului

Ia câte o ganteră în fiecare mână. Ține ganterele îndreptate înainte, cu brațele de-a lungul corpului și coatele îndoite. Întinde-ți brațele în fața pieptului, apoi revin-o la poziția de start. Efectuează trei seturi a câte zece repetări fiecare.

2. Menține o postură adecvată





Beneficiile unei posturi adecvate depășesc cu mult evitarea leziunilor musculare. Dacă reușești să-ți menții o postură adecvată tot timpul, sânii tăi vor fi mai fermi și vei arăta mai zveltă.

3. Încearcă terapia cu gheață



Terapia cu gheață este o modalitate excelentă pentru a-ți tonifia pielea și a preveni sânii lăsați. Înfășoară gheața într-o cârpă, astfel încât aceasta să nu intre în contact direct cu pielea ta.

Utilizează gheața pentru a-ți masa circular sânii timp de cinci minute, aplicând cu grijă o presiune ușoară. Pentru a obține rezultatele dorite, acest truc trebuie aplicat în fiecare zi.

4. Fă-ți masaj cu ulei de măsline



Pe lângă faptul că tonifiază și hidratează pielea, uleiul de măsline are abilitatea de a îmbunătăți circulația sângelui în regiunea în care este aplicat. Dacă îți masezi sânii cu acest produs în mod regulat, vei tonifia fibrele musculare din această regiune și vei ameliora aspectul vergeturilor.

5. Încearcă următoarea mască cu iaurt pentru sâni





Următoarea mască este preparată folosind ingrediente 100% naturale și poate hrăni pielea și preveni lăsarea timpurie a sânilor. Nu uita însă că această mască trebuie completată cu o rutină regulată de exerciții și o alimentație sănătoasă.

Ingrediente

• 1 lingură (12,5 g) de iaurt simplu
• 1 lingură (15 g) de ulei bogat în vitamina E (poți alege orice ulei)
• 1 ou

Instrucțiuni

• Pune toate ingredientele într-un castron și amestecă-le bine cu o lingură.
• Masează ușor masca pe ambii sâni.
• Lasă masca să acționeze timp de 30 de minute, apoi clătește-te cu apă rece.
• Aplică acest tratament o dată pe săptămână.

6. Alege un sutien adecvat



Avem la dispoziție numeroase sutiene proiectate special pentru a ne scoate în relief sânii și a le îmbunătăți aspectul. Însă este important să alegem un sutien care ne vine cu adevărat bine și să le evităm pe cele care sunt prea strâmte sau largi.

7. Încearcă următoarea mască cu argilă pentru sâni





Un alt tratament pe care îl poți încerca acasă pentru a preveni sau remedia sânii lăsați implică utilizarea argilei.

Ingrediente

• 2 linguri (20 g) de pudră de argilă
• ¼ cană (62 ml) de apă

Instrucțiuni

• Amestecă apa cu pudra de argilă până obții o pastă groasă.
• Întinde un strat subțire de pastă pe sâni și las-o să acționeze timp de 30 de minute.
• Clătește-te cu apă rece și aplică acest tratament de cel mult două ori pe săptămână.

8. Evită obiceiurile nesănătoase



Anumite obiceiuri nesănătoase au fost asociate cu un risc crescut de a avea sânii lăsați. Iată care sunt cele mai frecvente dintre acestea:

• Fumatul
• Consumul excesiv de băuturi alcoolice
• Utilizarea aparatelor pentru bronzat
• Purtarea sutienelor prea largi
• Dietele bogate în grăsimi
• Sedentarismul

Nu uita, rezultatele pe care le obții sunt direct proporționale cu efortul pe care îl depui. Niciunul dintre sfaturile pe care ți le-am prezentat în acest articol nu te va ajuta să remediezi sânii lăsați dacă îl aplici o singură dată și apoi uiți de el.